„Președintele a zis da, cu 20% sunt în regulă, cu celelalte chestiuni, haideți să intre în vigoare, de exemplu cu taxa specială (taxa pe construcții speciale – n.r.) sau cu acciza, de la o dată ulterioară. Eu nu le consider pe acelea esențiale, ci TVA de 20% și restul prevederilor. La fel și guvernatorul, dar decizia aparține Parlamentului”, a declarat premierul, într-o intervenție telefonică la România TV, fără a face alte precizări cu privire la discuțiile de miercuri de la Palatul Cotroceni, explicând că nu vrea să vorbescă în numele președintelui Iohannis și a guvernatorului BNR Mugur Isărescu.
Întrebat însă insistent dacă se poate spune că, în urma discuțiilor cu șefului statului, s-a ajuns la un consens, Victor Ponta e evitat să precizeze acest lucru.
Prim-ministrul a mai spus că la discuțiile de miercuri de la Palatul Cotroceni s-a discutat „telefonic” cu guvernatorul BNR și a confirmat că vicepremierul Gabriel Oprea a avut o întâlnire separată cu președintele Klaus Iohannis. Victor Ponta nu a dorit, totuși, să comenteze, de ce liderul UNPR a discutat cu președintele separat. „Eu știu aceste lucruri, dar nu vreau sa le comentez eu, pentru că țin de partea politică”, a spus Ponta, la România TV.
Șeful Executivului a reiterat faptul că reducerea TVA este sustenabilă din punct de vedere economic. „Eu i-am explicat președintelui și guvernatorului BNR că susțin în continuare că tot ce prevede Codul Fiscal referitor la TVA, (…) cu 20% este un impact pe care putem fără probleme să-l acoperim din creștere econimică, colectare mai bună și administrare a cheltuielilor”, a subliniat Ponta. Premierul a adăugat că impactul bugetar de 7 miliarde de lei din reducerea TVA ar putea fi acoperit doar din nivelul colectărilor, care este estimat la 10 miliarde de lei.
Premierul a adăugat că Guvernul va putea să acopere măsurile anunțate și în cazul în care Parlamentul va decide ca TVA să scadă la 19%, cum au cereau în iunie liberalii. „O sa aplicăm 19% și o să acoperim din altă parte acei 1,8 miliarde, e foarte bine”, a spus Ponta.
„Odată cu scăderea la 9% a TVA pentru alimente, în turism și alte servicii, de fapt media noastră a TVA e undeva la 16,3%, deci eu cred că ar fi bine să fie adoptat într-un consens politic”, a adăugat premierul, cu privire la negocierile tehnice de joi, care vor avea loc în Parlament.
Premierul a atras din nou atenția că există o legătură între adoptarea Codului Fiscal și noua lege a salarizării. În privința salariilor medicilor, Ponta a dat noi precizări cu privire la motivul pentru care a ales ca această categorie să beneficieze de majorări înaintea profesorilor sau a polițiștilor, spunând că au existat fonduri suplimentare din economiile efectuate de ministerul Sănătății. În privina majorărilor pentru restul personalului plătit din fonduri publice, Victor Ponta a spus că va continua negocierile cu sindicatele, însă creșteri vor fi făcute doar când vor exista și bani.
„Negocieri am avut cu profesorii, cu administrația publică, cu polițiștii, înainte de discuția cu medicii. (…) Aceste categorii cer legitim să aibă salarii mai mari. (…) Am discutat un pic, o să mă văd din nou și cu liderii sindicali, am zis că nu e corect să zicem de ce le dăm la medici, haideți să știm foarte bine că, atunci când avem bani, în condițiile pe care le negociem, în trei ani și jumătate, spre deosebire de cei dinainte care doar v-au tăiat salariile, noi ce am negociat am respectat. Dacă cere toată lumea odată, nu, nu se poate”, a spus Ponta.
Premierul a vorbit și despre propunerea Guvernului de a legaliza și impozita cadourile făcute medicilor, precizând că este o măsură atât în beneficiul cadrelor medicale, cât și a pacienților. „Decât să avem toți medicii urmăriți penal, mai bine le spunem ce se sancționează și ce nu se sancționează”, a spus Victor Ponta, la România TV.